POVESTEA LUI ROCKY

             

          Era pe vremea când apăruse în câteva roluri minore şi dorea să devină actor de film... un oarecare Sylvester Gardenzio Stallone care locuia în New York cu soţia şi câinele. 
          Deşi erau atât de săraci încât, la un moment dat, rămăseseră fără bani de mâncare şi li se tăiase curentul electric pentru neplată, tipul n-a avut nici un chef să-şi ia o slujbă cumsecade, preferând în schimb să suporte toată ziua refuzurile impresarilor la ale căror uşi a bătut de peste 1000 de ori. În NY nici nu sunt 1000 de impresari artistici. Asta înseamnă că a trebuit să fie refuzat de toţi, în mai multe rânduri ! Zicea că dacă îşi ia o slujbă, atunci va ajunge să se mulţumească aşa şi o să se plafoneze etc.

           Pauză de gândire: cam de câte ori trebuie să ţi se atragă atenţia că eşti beat ca să mergi la nani? Sau cât de nesimţit să fii ca să preferi să vinzi bijuteriile soţiei pentru mâncare, în loc să-ţi iei o slujbă, în condiţiile în care ţi s-a spus de 1000 de ori, la propriu, că actor nu vei ajunge.
Şi soţia l-a părăsit. El a suferit, normal, dar a rămas cu câinele, credinciosul Butkus, care i-a fost un adevărat frate, care l-a iubit fără condiţii şi fără pretenţii, care l-a înţeles şi cu care a suportat mizeria şi foamea împreună, până în ziua în care l-a vândut şi pe el, pe stradă pur şi simplu, contra sumei de 25 de dolari. 
          Şase săptămâni mai târziu, tipul ăsta cu o parte a obrazului de jos paralizat avea să-şi cumpere câinele înapoi cu 1000 de dolari şi nişte privilegii. Ce s-a întâmplat în acest timp? Unde s-a retras cea mai umflată cocoaşă de refuzuri pe care a dus-o vreodată cineva în cârcă?
          Aflat în halul cel mai de jos, acest oarecare Sylvester Stallone din New York a găsit de cuviinţă să urmărească un meci de box, ce-i drept un meci important, care i-a dat ideea unui film. 
S-a apucat să scrie şi a scris 24 de ore la rând şi această zi în care a pus un scenariu pe hârtie avea să-i transforme viaţa. Pentru scenariul cu pricina a primit o ofertă de 125000 de dolari. Casa de producţie dorea să facă filmul cu Ryan O'Neal (tipul din Love Story) în rolul principal. 
          Stallone a refuzat, pe motiv că vinde scenariul cu condiţia să joace chiar el în film. I s-au oferit 250000 şi apoi chiar 325000 (trei sute douăzeci şi cinci de miiiiii) de dolari, doar pentru scenariu, şi a refuzat.

          Altă pauză de gândire: cât poate un nesimţit să fie de nesimţit? L-au întrebat: "Eşti tâmpit?" A răspuns: "Nu, sunt Rocky!" 
          A primit numai 35 de mii de dolari pentru scenariu, dar a primit în cele din urmă şi rolul şi, cum era normal, un procent din încasări, ceea ce s-a dovedit rentabil, de vreme ce filmul a încasat mai multe sute de milioane de dolari... 
          Nu mai fac pauză de gândire să mă întreb care e marginea dintre nesimţire şi încrederea tenace în sine şi nici ce talent pot avea unii... 
          Vreau  să spun numai că filmul a luat 3 premii Oscar şi încă alte 15 premii de prestigiu şi 19 nominalizări, iar Sylvester Stallone, în vârstă de 30 de ani, a devenit al treilea om din istoria Academiei Americane de Film, după Charles Chaplin şi Orson Welles, nominalizat în acelaşi timp la categoriile pentru cel mai bun actor în rol principal şi cel mai bun scenarist.

           Imediat după semnarea contractului, Stallone a ieşit în stradă şi a aşteptat trei zile în locul în care îl vânduse pe Butkus, până când a apărut, i-a oferit tipului 125 de dolari pentru câine, ăla a zis nu, a urcat la 500, tot nu, şi tot aşa până la 1000 de dolari şi un rol în "Rocky",  adică o nimica toată când era vorba de cel mai bun prieten pe care acum avea cu ce să-l hrănească.